Util – Al treilea stop pe frână

July 17, 2014 Andrei-Florin Ciobanu Diverse

Stop frânăSăptămâna trecută, mergând prin frumosul și aglomeratul nostru oraș să mai rezolv câte o treabă, am avut surpriza să fiu interpelat de un alt conducător auto pe care involuntar l-am deranjat. Spun involuntar pentru că nu l-am deranjat făcând o manevra sau ceva, ci pur și simplu prin faptul că nu îmi mergeau stopurile pe frână. Fapt necunoscut mie până la momentul semnalării de către celălalt participant la trafic.

Un gest de simț civic lăudabil din punctul meu de vedere. Tu, de la volan, n-ai de unde să îți dai seama că ți s-au ars becurile pe frână. Și e și greu să testezi dacă-ți funcționează când te urci în mașină. N-ai cum să apeși și pedala de frână să fii și în spatele autoturismului, în același timp. Decât dacă ai niște picioare extrem de lungi.

De la acest episod, mi-am dat seama cât de important este cel de-al treilea stop, cel amplasat pe haion, în partea de sus (sau de jos) a lunetei. De ce? În primul rând că se arde mai greu, mult mai greu decât cele laterale, care folosesc bec cu dublu filament. În al doilea rând,  este poziționat strategic la nivelul ochilor conducătorului care se află în mașina din spate, fiind mult mai vizibil. “Îi sare-n ochi”, cum s-ar zice.

Respectivele becuri arse le-am schimbat eu, cu mânuțele astea două cu care vă scriu aceste rânduri, că nu e mare lucru pentru cineva care știe să țină o șurubelniță în mână . Dar când am venit cu mașina la revizia aceea periodică, a mea iubită a considerat necesar să-și repună pe mașină kit-ul de xenon. Așa că am am cumparat accesorii xenon de pe www.motorvip.ro, că trebuiau înlocuite becurile. Acolo am dat peste o oferta pentru lampă stop frana foarte tentantă. O ofertă demnă de luat în seamă de oricine nu are astfel un stop.

Dacă cele două motive de mai sus nu v-au convins de necesitatea acestui accesoriu, pentru că la urma urmei asta e, gândiți-vă că vă poate scuti de un drum până la service în caz că mașina din spate nu vede că ați frânat. Și nu e vorba doar de drum ci de timpul pierdut prin service-uri și de bătăia de cap. Merită tot efortul pentru 13 lei? Eu zic că nu. Chiar dacă costurile vor fi suportate de contravenientul care nu a respectat distanța regulamentară, stresul va fi de partea voastră așa că recomand să vă gândiți de două ori înainte de a vă asuma acest “risc”.


Vorbeste acum sau taci pe vecie.

Andrei-Florin Ciobanu - Powered by WordPress and HQ Premium Themes.