Poliția rutieră a început curățenia de toamnă

September 1, 2013 Andrei Diverse

Poliția rutierăÎn ultimele două săptămâni am tot auzit pe la televizor despre acțiunile pe care le desfășoară Poliția Rutieră în trafic, cu mașini nemarcate și camere de luat vederi. O operațiune demnă de laudă care ar fi menită să reducă numărul nesimțiților din traficul bucureștean.

Recunosc, la început  am fost sceptic în ceea ce privește realitatea reportajelor dar și magnitudinea operațiunii, considerând-o o acțiune restrânsă cu un scop pur publicitar, prin care Poliția Rutieră speră să sperie lumea. Că vorba aia, frica păzește pepenii.

Dar acum au început să apară și pe net imagini cu respectiva operațiune, fapt ce îi crește credibilitatea. Fapt ce mă încântă. Gândul că există  șansă, oricât de mică, de a se face ordine în circulația din București, mă bucură enorm.  Deja s-a ajuns la un nivel de nesimțire extrem în care sunt parcate mașini perpendicular pe străzi, iar tramvailele trebuie să aștepte ca șmecherii șoselelor să facă manevre pe linia de tramvai. Acest lucru trebuie să înceteze.

Și o să vă dau un exemplu de nesimțit pe care-l văd eu aproape în fiecare dimineață. Nu e un caz izolat și nici nu a încălcat legea o singură dată, că-l presa o nevoie acută. Nu. Acest specimen, cu un C4 alb, cu plăcuțe de înmatriculare cu CAP (pentru că de asta duce lipsă), depășește în fiecare dimineață coloana de mașini de la intersecții, ori pe linia de tramvai, ori pe contrasens, dacă respectiva linie nu există. Apoi trece pe roșu, fără nicio jenă.

Astfel de cazuri nu fac decât să decredibilizeze acțiunile desfășurate de poliție, indiferent de cât de bine mediatizate sunt ele la televizor sau chiar pe internet. Cum filmările făcute de oamenii de rând nu se consideră dovezi, motiv pentru care cetățenii nu pot face reclamații, chiar cu dovezi, pentru ca aceste specimene să înceteze e nevoie de o măsură luată direct de Poliția Rutieră. Și soluția e foarte simplă.

Sunt convins că există zeci sau chiar sute de oameni care zilnic văd acești bizoni în trafic. Motiv pentru care poliția ar putea primi sesizări de la cetățeni, de forma: pe artera X, în intervalul orar Y, există un specimen Z care nu respectă niciun fel de regulă, fie ea de circulație sau de bun simț. Poliția trimite o echipă acolo, ia măsuri, iar apoi se mută pe alt segment de drum. Eu sugerez ca acțiunea să se desfășoare 2 zile la rând, cel puțin în cazul nesimțitului din zona mea. De ce? Pentru că sunt aproape sigur că o persoană cu un astfel de nivel de nesimțire nu va ține cont de faptul că nu are permis de conducere. Și va merge și a 2a zi la serviciu cu mașina. Iar atunci poate fi arestat și pus la păstare, departe de trafic. O mașină în minus pe străzile din București, mai puțină poluare, un loc de parcare în plus, un stres în minus pentru șoferi. Frumos, nu?

3 Responses to “Poliția rutieră a început curățenia de toamnă”


Vorbeste acum sau taci pe vecie.

Powered by http://wordpress.org/ and http://www.hqpremiumthemes.com/