O ștampilă pentru buna dispoziție

No Comments

stampilaTrăim într-o lume înconjurată de ștampile. Cu toate că fac parte din acea categorie de lucruri care au intrat atât de mult în peisaj încât le trecem cu vederea, ele sunt acolo. Totul are o ștampilă.

Gândiți-vă doar cât trebuie să alergați când aveți nevoie de un document. De fapt, alergați ca acel document să fie ștampilat și semnat de persoana care trebuie. Cu toate că majoritatea magazinelor de birotică comercializează ștampile, tot trebuie să stăm șa cozi pentru a primi ștampila corectă.

Eu mă gândeam să intru pe un site de ștampile online și să comand una bucată ștampilă care să mă ajute să fac lumea să zâmbească. Nu știu dacă ați observat, dar oamenii nu prea zâmbesc când merg pe stradă. Sunt sobri, încărcați de problemele proprii, îngândurați și uită să zâmbească. Fapt care afectează buna dispoziție a tuturor.

S-a dovedit științific că râsul e contagios (video mai jos). Astfel, dacă o persoană vede o altă persoană că zâmbește, va zâmbi și ea. Și tot așa, până vom avea o lume mai veselă. Și veselia are și efecte pozitive asupra organismului, însă nu voi intra în detalii medicale acum.

Ideea mea pentru acea ștampilă aducătoare de fericire este simplă. O față zâmbitoare ca cea din poza alăturată ar fi suficientă. Iar apoi, când merg pe stradă, opresc oamenii triști și le pun o ștampilă zâmbitoare pe mâna stângă. Astfel, de fiecare dată când se vor uita la ceas, să vadă cât de mult întârzie la întâlnirea importantă pe care o au, își vor aduce aminte să zâmbească și automat îi vor face și pe cei din jur să-i urmeze exemplul pozitiv.

Plus că dacă le povestește colegilor sau prietenilor ce a pățit, întâmplarea le va stârni râsul. Și e destul de greu să nu povestești, având în vedere că ai o ștampilă veselă pe mână, ștampilă care va fi remarcată de toată lumea. Iar oamenii sunt curioși, vor vrea să știe povestea.

Și uite așa, un mic obiect uzual poate schimba radical starea de spirit a populației. Bine, dacă analizăm, tot din cauza birocrației și pierderii timpului alergând după ștampile, s-a ajuns în situația actuală. Pe bune, înainte de apariția ștampilelor, lumea era veselă. Iar acum, poate fi la fel, tot cu ajutorul unei ștampile.

 

Articol participant la Superblog 2013.

3 Responses to “O ștampilă pentru buna dispoziție”

 

Categories: Superblog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *