Începe Cinepolitica 2014

April 8, 2014 Andrei Cinefil

Cinepolitica 2014Azi începe Festivalul Internațional de Film Cinepolitica 2014.

Gala de deschidere a adus pe marile ecrane din cinematograful Studio pelicula “Diplomație”, o co-producție Franța-Germania despre dorința lui Hitler de a distruge Parisul. Filmul nu este în competiție, aceasta începând abia mâine.

În program, avem în prima zi două pelicule din cadrul competiției, filme ce vor rula la Cinema Studio începând cu ora 18. Este vorba de “Ocupația, a 27-a imagine”(Croația-Cehia) și “Piața”(Egipt-SUA). În paralel, La Cinema Union vor avea loc conferința “Cenzura ideologică și cenzura economică în cinema” și respectiv proiecția “Polițistul”(Israel, 2011).

Apoi, în următoarele zile unele proiecții se vor repeta pentru a ajuta cinefilii să acopere cât mai mult din festival. O idee lăudabilă, care a fost aplicată și în ediția de anul trecut a Cinepolitica.

Festivalul se desfășoară în perioada 8-13 aprilie, duminică seara fiind gala de închidere și acordarea premiilor Cinepolitica 2014.

Partea frumoasă a festivalurilor este că îți dau ocazia să vezi pelicule care altfel nu ar ajunge în cinematografe, nefiind foarte comerciale și adresându-se unui anumit segment de cinefili. “Festivalul Internațional de Film Cinepolitica este dedicat filmelor cu tematică predominant politică, sub sloganul: “Singura noastră politică este cea a cinematografului.””*

Programul complet cât și alte informații referitoare la festivalul Cinepolitica 2014 (a treia ediție a festivalulul) găsiți pe site-ul oficial dar și în pliantele care pot fi găsite în cele 3 cinematografe participante: Cinema Studio, Cinema Union și Elvira Popescu. Review-uri ale unora dintre proiecții veți putea citi atât pe acest blog, cât și pe bloguri/site-uri ale partenerilor, respectiv: Emil și Loredana.

Dacă vreți să veniți, poate ne întâlnim pe acolo, eu voi încerca să ajung la unele proiecții, în limita timpului disponibil.

Vizionare plăcută!

* – citat de pe ultima pagină a pliantului cu programul festivalului.


Vorbeste acum sau taci pe vecie.

Powered by http://wordpress.org/ and http://www.hqpremiumthemes.com/