Room Escape – Chambers – Davewriter

No Comments

Dacă până acum am vizitat mai mult escape room-uri noi, deschise în ultimele luni, sau chiar luna aceasta; zilele trecute, la invitația lui Emil, am ajuns într-una dintre camerele veterane din capitală. Chambers, căci despre ei este vorba, au fost printre pionierii acestui domeniu la noi în oraș (nu știu date naționale și prefer să nu fac supoziții).

Davewriter, camera celor de la Chambers, este o cameră mare, cu aer britanic, aranjată precum biroul unui detectiv particular de pe vremea lui Sherlock Holmes. Un birou aranjat, cu un minim de mobilier însă cu multe detalii și indicii către ghicitorile necesare deschiderii lacătelor care te țin departe de cheia finală.

Mi-a plăcut faptul că indiciile sunt logice și sunt foarte bine integrate în peisaj, nu să te trezești cu un cufăr care ar face parte din alt film. De asemenea, se vede că este o cameră construită cu gândul la joc, nu este făcută în grabă, doar de dragul de a avea un business. Indiciile se primesc prin walkie-talkie, o soluție întâlnită și la Tricky Doors, doar că aici exista mai mult bruiaj din exterior pe frecvența respectivă.

Davewriter nu este o cameră dificilă și se poate rezolva în minim doi oameni, însă organizatorul ne-a spus că cei mai buni timpi i-au scos echipele cu mai mulți membri. Echipa noastră, Internet Explorers, cu mine, Iulia, Raluca, Alin, Emil și Malaezu’ a reușit să evadeze în timpul regulamentar de joc, însă nu a scos un timp foarte bun, chiar dacă a avut un start bun.

Cei de la Chambers vor deschide în scurt timp și o a doua cameră, tot în același loc central în care găsiți și Davewriter, lângă Cișmigiu, în rondul de la Kogălniceanu. Ușor de ajuns, nu chiar așa ușor de evadat. :) Așa că, sună-ți prietenii, apoi fă o rezervare.

Distracție plăcută. Datele de contact de la Chambers le găsiți aici.

5 Responses to “Room Escape – Chambers – Davewriter”

    • Iulian says:

      Salut, Andrei! Multumim inca o data pentru vizita la Chambers. Intr-adevar, walkie-talkie-urile au acest dezavantaj, de a intra pe frecventele altora (taxi, politie, santier…). Uneori e amuzant pentru jucatori, alteori deranjant. Noi vrem sa fim in contact cu jucatorii, sa stie ca ne au alaturi in orice moment din joc si ca pot primi un raspuns personalizat in functie de nevoile lor din momentul respectiv. Probabil ca pana la urma vom folosi o solutie de tip interfon, pentru a evita bruiajele.

        • Andrei says:

          Placerea a fost a noastra. Asteptam cu nerabdare noua camera. Pot sugera folosirea unor telefoane de tip DECT, care au inclusa si functia de interfon. Am vazut aceasta solutie si in alte parti si functioneaza bine.

    • says:

      […] a povestit Alex, Malaezul nostru nepretuit). Alaturi de mine au fost: Emil (evident), Raluca, Andrei, Alin si, cum altfel, auto-intitulatul Malaez. Iulian ne-a primit într-o frumoasă seară de […]

    • Sase detectivi virtuali | says:

      […] mai putin de 3 minute. Ceilalti 5, in afara de mine, sunt Raluca Cincu, Malaezu, Alin, Iulia si Andrei (ultimii doi nu au link pentru ca nu au apucat sa scrie […]

    • Găsit-am cheia în 57:22 de minute la Chambers | Pe Ape Tulburi says:

      […]  De această dată, echipa “Internet Explorers” a fost formată din Malaez, Iulia, Andrei, Emil, debutanta Raluca şi subsemnatul. Faţă de celelalte vizite de până acum, io şi Malaez […]

 

Categories: EscapeRoom

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *