Cinefil – Nymphomaniac

January 14, 2014 Andrei Cinefil

nymphomaniac - posterÎnainte să incep, vreau să menționez că Nymphomaniac nu este un film cu sex. Este despre sex. Celor care vor să vadă conținut sexual le recomand să nu piardă timpul cu această peliculă. Internetul este plin de conținut pentru gusturile și nevoile lor.

Lars von Trier (Melancholia) a reușit să facă o adevărată operă de artă, din punctul meu de vedere, din acest film. Nu știu dacă numele mari de pe afișul publicitar au reușit să atragă public în plus față de cel care oricum venea să vadă o nouă operă a marelui regizor și scenarist care este von Trier. Însă jocul scenic al unor nume cu rezonanță în cinematografia mondială, precum Uma Thurman (Kill Bill), Christian Slater (Interview with a Vampire) și Shia LaBeouf (Transformers, Lawless) poate face diferența între un film bun și unul excelent.

Fără prea mare preludiu, Nymphomaniac intră direct în povestirile nimfomanei Joe (nu știu dacă asta o fi nume de nimfomană sau pe ce criteriu l-a ales) care e interpretată de Charlotte Gainsbourg, care a mai colaborat cu von Trier și în Melancholia și în Antichrist. Dacă vă grăbiți să presupuneți că povestirea va fi una plictisitoare, vă înșelați la fel de mult ca cei care au considerat că acesta va fi un film cu sex. Nu lipsesc respectivele scene, însă nu despre asta e vorba.

Nympomaniac îmbină povestirile despre sex și despre viața lui Joe (sună bărbătesc, dar nu e vina mea) cu referiri foarte interesante la noțiuni din domenii variate precum pescuitul , botanica și chiar muzica, făcând deseori paralele între sex și acestea. E ca și cum te-ai uita la TeleEnciclopedia, doar că ai avea și puțină acțiune, ceva mai multe informații decât înveți la anatomie, iar domeniile se schimbă precum în Cloud Atlas. Doar că aici tranziția este una logică și plăcută, făcută să sedimenteze informațiile din film și să transforme filmul dintr-unul doar despre sex în ceva interesant.

Orice descriere aș face nu ar fi suficient de expresivă, așa că mă voi opri aici. Nu înainte să vă spun că cei de la Rammstein au realizat coloana sonoră (cel puțin intro și outro) pentru acest film.

Așa că, vă invit să-l vedeți și voi, începând de vineri, în cinematografe. Meritul pentru ocazia de a vedea Nymphomaniac în România aparține Independența Film.

Vizionare plăcută!

8 Responses to “Cinefil – Nymphomaniac”

  • […] critica filmul, considerand ca Von Trier nu mai are nimic de spus de vreo 3 filme incoace; Andrei Ciobanu, in schimb, lauda acest film, considerand ca Von Trier a reusit sa faca o adevarata opera de […]

  • bravo, buna critica! si sunt sigura ca ai mai avea multe de spus! intr-adevar, este o opera de arta!

    • Andrei says:

      Ar mai fi multe de spus, dar e mai bine sa-l vezi decat sa citesti la mine pe blog de el, nu crezi? Mai ales ca stii despre ce vorbesc, vazandu-l la randul tau.

  • Raluca Anka says:

    L-am vazut ieri. Desi este despre sex, nu are nimic sexy sau excitant. Nu cred ca e nevoie sa stearga nimeni scaunele dupa proiectie (gluma Emil ). Atmosfera, ca in mai toate filmele marca von Trier este sumbra, apasatoare, tensionata gradual. Am inteles ca in partea doua vin scenele hard core, sado -maso, pleasure and pain si alte chestii profund deviante. Eroina nu afiseaza bucurie si nu pare fericita in timp ce face sex, mai degraba pare a indeplini un ritual in care ea este obiectul de sacrificiu. Joe imi apare ca o Sheherezada perversa, povestind unui sultan plin de empatie si curiozitate aventurile sale incepand cu dezvirginarea la cerere , la 15 ani ,de catre un tip brutal, care o trateaza exact ca pe motocicleta din dotare , pana la aventura sexuala peste multi ani cu acelasi tip, devenit intre timp amantul perfect, dar pentru care nu reuseste sa simta nimic, desi in tot acest rastimp a folosit imaginea lui sau a obiectelor lui personale,drept fetis.
    Sunt de acord ca filmul este extraordinar din multe motive, este un film care imbina perfect scene explicite cu artisticul de valoare, iar senzatia finala este ca ai vizitat un muzeu cu picturi infatisand scene din viata de zi cu zi ale unei femei dependente de sex. Sunt superbe comparatiile metaforice intre amanti si polifonia lui Bach, intre sex si numerele lui Fibonacci, intre strategia de atragere a barbatului si pescuit. Geniale chiar.
    Sunt foarte nerabdatoare sa vad partea a doua, inca un punct pozitiv al filmului si sincer, mi-as dori sa o vizionez acasa, sau in anturaj de oameni inteligenti , pentru ca e de-a dreptul exasperant sa auzi rasete, ragete, chicoteli si glume de giboni decerebrati in timp ce pe ecran ruleaza cu totul altceva decat un film porno.

  • […] cei ce au încă n-au văzut primul volum din Nymphomaniac, îl pot prinde în cinematografe dacă se grăbesc puțin, partea a2a având premiera pe data de 7 […]

  • […] se pare foarte absurd să interzici jumătate de film,  având în vedere că Nymphomaniac deja rulează în cinematografe. Dacă nu aș fi vorbit cu distribuitorul, să știu că nu e așa, […]


Vorbeste acum sau taci pe vecie.

Powered by http://wordpress.org/ and http://www.hqpremiumthemes.com/