Cinefil – Guardians of the Galaxy

August 8, 2014 Andrei Cinefil

Guardians of the galaxyZilele trecute am avut întâlnire cu Gardienii Galaxiei.  Mai exact, cu noul film Marvel: Guardians of the Galaxy.

Recunosc, cu câteva luni în urmă, când am văzut trailerul pentru prima dată, nu am fost foarte încântat, părându-mi unul dintre acele filme care intra atât de mult în categoria SF încât devine mai greu de crezut decât desenele animate. Dar, spre plăcuta mea surprindere, nu a fost așa.

Guardians of the Galaxy este un film SF. O super comedie SF în care personajele sunt bine prezentate, astfel încât privitorul să simtă că face parte din imensul univers Marvel.

Peter Quill (Chris Pratt) un pământean răpit de pe Terra în urmă cu 26 de ani (de la data acțiunii) ajunge printr-o foarte amuzantă să se alieze cu patru extratereștri, unul mai ciudat ca celălalt, pentru a apăra galaxia. Rocket (Bradley Cooper), Groot (Vin Diesel), Gamora (Zoe Saldana) și Drax (Dave Bautista) sunt cei patru care, împreună cu Peter (zis și Star-Lord) vă vor amuza pe parcursul celor 2 ore de acțiune.

Ratonul Rocket și Groot mi s-au părut cele mai atractive personaje. Chiar dacă vorbim despre un raton pe care s-au făcut experimente genetice și despre copacul său protector, aceste două personaje sunt mult mai amuzante și implicate în poveste decât restul. Drax este întruchiparea clasică a luptătorului (all muscle and no brain), iar Gamora este acel erou negativ care are o revelație și începe lupta de partea binelui.

Pe lângă umor și efectele 3D destul de bine realizate, Guardians of the Galaxy stă foarte bine și la capitolul coloană sonoră, soundtrack format din melodii cunoscute din anii 1980 și 1990 (vreme cu muzică bună).  Dacă vreți să retrăiți anii ’80, cu muzică bună, însă cu efectele 3D din prezent, acest film este o ocazie foarte bună. Veți avea șansa să auziți hit-uri vechi precum “Hooked on a feeling” sau “Come and get your love”.

Fiind plin de efecte 3D și de personaje ficționale, Guardians of the Galaxy e un film ce merită să fie văzut în format iMAX. Eu așa l-am văzut și mi-a plăcut foarte mult. Filmul rulează de astăzi pe marile ecrane, fiind distribuit în România de Forum Film.

Vizionare plăcută!

Benicio Del ToroBradley CooperChris PrattDave BautistaLee PaceVin DieselZoe Saldana

4 Responses to “Cinefil – Guardians of the Galaxy”


Vorbeste acum sau taci pe vecie.

Powered by http://wordpress.org/ and http://www.hqpremiumthemes.com/