Cinefil – Birdman

January 15, 2015 Andrei Cinefil

birdmanBirdman / Omul pasăre (Virtutea nesperată a ignoranței) este o dramă comică, cu accente psihologice, centrată asupra personajului Riggan (Michael Keaton), un actor care cândva a făcut istorie la Hollywood cu personajul Birdman. Acum, Riggan încearcă să regizezze o piesă de teatru pe Broadway.

Riggan investește totul în încercarea sa de a regăsi faima pe care o avea pe vremea când era Birdman, însă își dă seama că nu e chiar atât de ușor pe cât pare să fii și dramaturg și regizor și actor principal.

Acțiunea filmului se concentrează mult asupra trăirilor personajului Riggan, oferind peliculei un aer psihologic. Lupta interioară pe care acesta o duce influențează nu doar evoluția sa ci întreaga piesă de teatru pe care o pune în scenă.  Birdman devine un fel de alter-ego al lui Riggan, o identitate de care acesta încearcă să scape pentru a se dedica scenei.

Modul în care scenele psihologice se îmbină cu momentele umoristice scoate în evidență drama prin care trece personajul. Coloana sonoră, încărcată cu un ritm de tobe care parcă-i răsună în cap lui Riggan, imprimă spectatorului o parte din trăirile interioare ale personajului.

Distribuția adună nume cunoscute, precum Michael Keaton (Need for Speed), Emma Stone (The Amazing SpiderMan), Edward Norton (The Grand Budapest Hotel) și Zach Galifianakis (Hangover), Naomi Watts (Diana) și Andrea Riseborough (Oblivion), contrastând oarecum cu povestea în care doar Riggan foarte cunoscut.

Birdman a câștigat 2 Globuri de Aur, pentru cel mai bun actor într-un rol principal într-o comedie și pentru cel mai bun scenariu.  De asemenea, imdb i-a acordat un rating de 8.5 iar pe Rottentomatoes, tomatometrul indică 92% fresh.

Personal povestea mi s-a părut puțin plictisitoare, însă interpretarea lui Michael Keaton dar și cea a lui Edward Norton fac din Birdman o experiență plăcută, per total. Probabil datorită ratingului extern și premiilor aveam eu așteptări mai mari și de aceea nu am apreciat Birdman la adevărata sa valoare. Vă puteți face și voi o idee începând de vineri 16 ianuarie, în cinematografele partenere Odeon.

Vizionare plăcută!


Vorbeste acum sau taci pe vecie.

Powered by http://wordpress.org/ and http://www.hqpremiumthemes.com/