Ținuta – importantă sau nu?

November 20, 2013 Andrei Superblog

Bosch - pentru o ținută impecabilăDe-a lungul vremii s-a împământenit vorba că haina face pe om. Poate este doar o vorbă însă are un sâmbure de adevăr. Și în zilele nu se mai referă doar la ținuta.

În secolele trecute, principalul mod în care oamenii își puteau etala avuția sau starea socială era prin intermediul bijuteriilor sau printr-o ținută mai extravagantă, ținută pe care nu și-o permitea chiar toată lumea.  În zilele noastre oamenii mai epatează și prin alte accesorii de natură tehnologică, nu doar prin ținută și bijuterii.

Și dacă e oarecum la îndemâna oricui să cumpere un costum de haine, e mai greu să asorteze la el o mașină scumpă sau un telefon de fițe. Că mulți își cumpără lucruri doar pentru a se da mari, e o realitate tristă. Dar asta e lumea în care trăim, o lume care se bazează pe aparențe. O lume în care ești privit diferit dacă cobori dintr-o Dacie în loc să cobori din ultimul model Mercedes. O lume în care haina face pe om.

Și dacă așa stau lucrurile, e foarte important ca ținuta ta să fie impecabilă, indiferent de stilul vestimentar pe care-l consideri potrivit pentru tine. Orice haină pe care o pui pe tine, fie tricou fie cămașă, trebuie călcată. Iar călcatul ăsta nu mai e ca-n anii 80, (vorba reclamei).Ca să nu zic chiar de vremea în care se folosea fier de călcat cu jar (ah, the good ol’ days). Acum găsești la magazinele online oferte pentru tot felul de electrocasnice și chiar și mese de călcat din gama Bosch.

Mașinile de spălat au devenit prezente în fiecare casă, la fel și un fier de călcat. Și atunci de ce mai există oameni șifonați? Pentru că trăim într-o societate agitată, în continuă mișcare. O societate în care e destul de dificil să ai o ținută impecabilă seara, dacă ești plecat de acasă dimineața. Greu, dar nu imposibil.

Eu sunt de părere că societatea actuală a ajuns să pună prea mare accent pe aparențe, motiv pentru care apar părerile preconcepute.  Dar și fițele și alte lucruri negative.

 

Articol participant la SuperBlog 2013.


Vorbeste acum sau taci pe vecie.

Powered by http://wordpress.org/ and http://www.hqpremiumthemes.com/