Loto – un joc profitabil

September 16, 2013 Andrei Diverse

lotoÎnainte să dați cu pietre, vă atrag atenția asupra faptului că monitorul din față vă aparține. :) Dar și că n-am zis pentru cine e profitabil Loto.

Evident că vor fi oameni pro și oameni contra afirmațiilor mele. Mă aștept ca cei care sunt contra să fie mai înstăriți. De ce? Ori au luat ceva bănuți de la Loto, ori lucrează pentru Loteria Română. Dacă ești sărac și susții acest joc, te rog să-mi lași un mesaj, spunându-mi de ce ai face asta. Iar prin susținere, nu mă refer la cotizația săptămânală.

Dar să revenim la jocul în sine. Cred că toată lumea îl cunoaște. Jucătorul alege câteva numere dintr-o plajă dată (5 din 40 / 6 din 49), plătește prețul biletului și începe să spună rugăciuni și să se gândească cum va cheltui el suma aceea astronomică, pe care ar câștiga-o prin muncă cinstită în câteva vieți. Apoi vine extragerea, în care organizatorul, folosindu-se de aparatură de ultimă generație, se bazează pe un computer să aleagă și el numere. Numerele care vor fi câștigătoare.

Problema, pentru cine bagă bani în acest joc, apare atunci când extragerile sunt aranjate, astfel încât să iasă anumite numere, pentru a reporta un fond de câștiguri. Că n-are niciun farmec să fie un premiu mic în fiecare săptămână. Nu mai joacă nimeni dacă-i pe d-astea.  Oamenii sunt lacomi și vor să câștige cât mai mult. Dacă ai face un joc în care ai dubla șansele de câștig însă ai înjumătăți câștigurile, n-ar mai juca nimeni.

Ce contează că există șanse mai mari să faci un accident auto decât să câștigi premiul cel mare la Loto? Sau să faci cancer? Nici măcar astfel de statistici nu dau de gândit publicului. Așa că oamenii de la Loteria Română au pus la punct jocul ca să meargă cum trebuie. Și ca să fie ei siguri că-n această țară religioasă nu-i bate Dumnezeu, în general premiul cel mare e dat cu ocazia sărbătorilor religioase importante, când se organizează extrageri speciale.

Aseară, mi s-a atras atenția asupra numerelor câștigătoare.  Din cele două extrageri, una normală și una specială, 3 numere erau identice. Nu-mi vine în minte o comparație care să evidențieze cât de mici sunt șansele ca așa ceva să se întâmple, într-un mediu necontrolat. Măcar acest lucru ar trebui să atragă un semnal de alarmă și să trezească oamenii din acest vis de a se îmbogăți rapid.

Sunt curios câți oameni vor mai juca la Loto după această gafă de proporții făcută de Loteria Română.


Vorbeste acum sau taci pe vecie.

Andrei-Florin Ciobanu - Powered by WordPress and HQ Premium Themes.