Cum îți așterni așa dormi – lenjerii de bumbac

March 9, 2014 Andrei Diverse

lenjeriiExistă o vorbă care spune: “Cum îți așterni, așa dormi”. Acum, în zilele noastre în care lumea încearcă întotdeauna să facă lucrurile mai complicate decât sunt, aceste cuvinte se încearcă a fi aplicate asupra întregii vieți umane în loc de păstra ideea originală și a face referire doar la pat și la lenjerii.

La începutul istoriei, pe vremea când s-au inventat ceea ce azi numim “proverbe”, oamenii trăiau vieți liniștite, fără rate la bănci, îndeplinindu-și nevoile zilnice și fiind mai puțin, sau chiar deloc, preocupați de majoritatea “problemelor” din epoca modernă. Acum, în România anului 2014, e o problemă majoră să nu-ți meargă netul. Nu pentru că ai produce ceva folosindu-l, dar așa ca chestie. Grijile reale, cu adevărat importante, nevoile primare ale vieții umane din piramida lui Maslow, au fost înlocuite de niște aspecte care în realitate nu prea ne afectează, cauzându-ne stres doar pentru că ne autosugerăm asta.

Revin la vorba cu așternutul, ca să exemplific mai bine. Pe vremurile vechi, oamenii dormeau pe piei de animale, sau direct pe paie, lemn sau pământ. De aceea, dintr-o dorință de a preveni disconfortul fizic creat atunci când dormi pe o suprafață care nu este perfect dreaptă, ținându-ți coloana vertebrală și mușchii în tensiune pe durata somnului, au zis că trebuie să-ți aranjezi locul în care vei dormi. Era doar din dorința de a se putea odihni mai bine. Un fel de descoperire științifică de la vremea respectivă.

Pe parcursul anilor, filozofii au încercat să găsească sensuri pentru tot, având prea mult timp liber la dispoziție. Așa că au transpus vorbele vechi în proverbe, făcând paralele între ele și viața de zi cu zi, extrapolând. Oamenii au început să țină cont de proverbe și ușor-ușor se uită de unde au plecat vorbele originale*.

De fapt, când auzim aceste cuvinte, ar trebui să ne gândim că acum este mai importantă odihna pentru noi decât era pe vremuri. Asta pentru că avem stresul cotidian, tot felul de nevoi articiciale create de omul modern, nu mai mâncăm sănătos și nu prea mai facem mișcare. Pentru a combate toate aceste aspecte negative, trebuie să ne așternem bine ca să dormim la fel de bine. Și există o grămadă de chestii care ne influențează somnul într-un mod pozitiv, de la saltele, perne de toate formele și mărimile până la lenjerii de pat bumbac 100%.

Și toate sunt cam la fel de importante. Pentru că degeaba ai tu o saltea și o pernă perfectă dacă ai o lenjerie din plastic în care organismul nu-ți respiră. Transpiri și tot nu te poți odihni. Și așa ajungi să bei cafele, energizante și să-ți distrugi organele interne, urmând să mori. Iar la partea cu moartea, iar sunt importante lenjeriile, mai ales că majoritatea persoanelor mor în pat.

publicitatepatdecorlenjeriibumbacproverb


Vorbeste acum sau taci pe vecie.

Powered by http://wordpress.org/ and http://www.hqpremiumthemes.com/