Cum ar fi să înțelegem bebelușii?

August 18, 2014 Andrei Diverse

V-ați întrebat vreodată dacă bebelușii pot comunica între ei, cum făceau în serialul Rugrats? Cât de interesant ar fi să avem un aparat precum cel inventat în The Simpsons, un aparat care să traducă gângurelile lor.

E drept, cel mai probabil nu vom auzi discuții filozofice sau experiențe de viață ample, dar măcar să înțelegem cum vorbesc ei despre părinți și despre cărucioare și jucării. Vă dați seama cât de amuzant ar fi să ne dăm seama că de fapt ei își bârfesc părinții că nu s-au sesizat la timp să le schimbe scutecele sau să le furnizeze un nou biberon.  Sau că, în urmă cu două nopți, au trezit toată casa cu plânsul lor pentru că se plictiseau și nu puteau dormi din cauză că se odihniseră prea mult în ziua respectivă.

Apropo de odihnă, v-ați întrebat vreodată cum reușesc cei mici să consume atât de multă energie când sunt bebeluși, dormind toată ziua, urmând ca apoi să alerge peste tot ca și cum ar avea baterii Duracell? E ca și cum ar acumula energie în primii ani, urmând ca apoi s-o folosească pentru a teroriza părinții. Un fel de mici acumulatori care acumulează, pe rând, energie, cunoștințe, sentimente, urmând ca apoi să devină adulți și să creeze la rândul lor o nouă generație de mici acumulatori.

Probabil vă întrebați ce mi-a venit cu acest subiect. Am început să observ prin parc din ce în ce mai multe persoane care au bebeluși. Probabil e doar din cauză că e mai cald și oamenii ies la plimbare, sau poate doar acum i-am observat eu, însă mintea mea zboară într-o mie de direcții, iar la auzul micuților a ajuns să se gândească cum ar fi să-i putem înțelege.

Vă dați seama de câtă bătaie de cap ar fi scutiți părinții? Să nu trebuiască să ghicească ce nevoie are micuțul ci să știe exact?  Sau să-ți poată spună  că nu-i plac hăinuțele cu care l-ai îmbrăcat, sau chiar la naștere, să-și poată alege propriul nume. Cum ar fi, să-i taie doctorul cordunul ombilical și el să zică: “De acum înainte, îmi veți spune Spartacus. O să sparg mai târziu chestii ca să vedeți de la ce vine”.

N-ar fi amuzant?


Vorbeste acum sau taci pe vecie.

Powered by http://wordpress.org/ and http://www.hqpremiumthemes.com/