Cinefil – The internship

June 26, 2013 Andrei Cinefil

The internshipEverybody Googles something. – The Internship (2013)

Fie că recunoaștem, fie că nu, trăim într-o lume dependentă de tehnologie. O lume în care orice ai face, la un momentdat te lovești de tehnologie. Chiar și în cazul în care ești un bun agent de vânzări “anii 90”.

O astfel de situație pune în scenă Shawn Levy, regizorul comediilor Night at the museum (1&2) (n-au legătură cu Noaptea albă a muzeelor). Atunci când carierele lor iau sfârșit în mod subit datorită tehnologiei, Billy (Vince Vaughn) și Nick (Owen Wilson) se hotărăsc să aplice pentru internship-uri la Google.

Stagiarii de la Google, tineri și pasionați de tehnologie, îi primesc cu reticență pe cei doi, însă își dau seama că împreună pot învăța lucruri noi. Astfel, avem o echipă formată din membri cu personalități aparent diametral opuse care reușește să se ridice la nivelul echipelor de stagiari de elită, de la universități de prestigiu.

Filmul este plin de umor, în principal umor de situație. Lumea face glume pe seama celor doi stagiari seniori, însă ei nu se lasă demoralizați, având în spate o vastă experiență în vânzări, domeniu în care încrederea în tine este primordială.

The Internship – Stagiarii reușește să sublinieze importanța creativității, atât în domeniul tehnologiei (în cadrul Google) dar și în viața reală. E bine să fii adaptabil și să fii deschis către noi orizonturi, pentru a nu rămâne legat de pătrățica ta care se învechește și devine ignorată.

Diferența dintre generații este cel mai bine subliniată în acest film în scena de la azilul de bătrâni când Billy are de ales între viața sa veche sau noul său vis. Antiteza dintre generațiile mai vechi și noile generații, îți arată că nu trebuie să fii legat de un grup (grupul persoanelor în vârstă, în acest caz) doar pentru că ai făcut parte din el, la un momentdat. Poți oricând încerca ceva nou, îndrăzneț, care s-ar putea să-ți aducă mai multă satisfacție.

Vă invit să vedeți The Internship – Stagiari, din 28 iunie în cinematografe, mulțumită Odeon Film.

Vizionare plăcută!


Vorbeste acum sau taci pe vecie.

Andrei-Florin Ciobanu - Powered by WordPress and HQ Premium Themes.