Cinefil – “Kapringen – Deturnarea”

July 31, 2013 Andrei Cinefil

Kapringen - DeturnareaCa să nu mă dea lumea dispărut sau răpit de extratereștri, revin cu acest articol, printre picăturile codului galben care ar trebui să se manifeste la ora redactării acestui articol. Și dacă tot am adus vorba de răpiri, o să vă scriu câteva cuvinte despre filmul Deturnarea – Kapringen.

Deturnarea, o peliculă nordică de anul trecut, povestește clipele de coșmar prin care trec, în timpul unei întâlniri cu pirații, atât echipajul navei MV Rozen, cât și înalții companiei care deține respectiva navă.

Deși trăirile intense la care sunt supuse personajele în Kapringen – Deturnarea sunt destul de greu de relatat, regizorul reușește să transmită o parte din tensiunea și suspansul din film. Pentru o doză mai mare de realism, convorbirile telefonice efectuate între Danemarca și MV Rozen au fost efectuate în realitate, pe aceași distanță (Europa – Somalia).

Chiar dacă trăirile sunt intense, regizorul Tobias Lindholm nu a insistat foarte mult pe detaliile cu efect de îngrozire, punând în prim plan scenele cu efect psihologic, evidențiind dificultățile cu care se confruntă managerul companiei, nefiind  pe vaporul deturnat. Aceest mare negociator are acum dificila sarcină de a negocia vieți omenești.

Filmul beneficiază de o coloană sonoră în limba engleză, în cea mai mare parte a sa, lucru care face spectatorii să fie mai atenți la acțiune și mai puțin concentrați pe citit subtitrări. Lucru oarecum normal, părerea mea.

Kapringen – Deturnarea e un film curajos, care se poate compara oricând cu unul din blockbusterele americane, surclasându-le fără prrea mare efort. Motiv pentru care, Independența film îl pune la vizionare în toată țară, începând de vineri 26 iulie.  Este mai mult un film psihologic, care pune mai puțin accent pe acțiunea propriu-zisă și se concentrează mai mult pe trăirile personajelor.

Eu am avut plăcerea de a-l vedea în aer liber (o premieră personală, în ceea ce privește vizionările de filme), însă nu știu dacă aveți această opțiune. Oricum, Kapringen – Deturnarea, e un film ce nu trebuie ratat.

Vizionare plăcută!


Vorbeste acum sau taci pe vecie.

Andrei-Florin Ciobanu - Powered by WordPress and HQ Premium Themes.