Cinefil – Black coal, thin ice – TIFF

June 18, 2014 Vlad Trif Cinefil

Artificii în plină zi / Black Coal, Thin Ice

black coal thin ice posterAcțiunea debutează în 1999 într-un orăşel din nordul Chinei. Sunt descoperite mai multe cadavre. În timp ce urmăreau un presupus asasin doi poliţiști sunt ucişi, iar un al treilea este rănit. Supravieţuitorul, Zhang Zili, este suspendat şi devine agent de paza la o uzină. Lucrurile se precipită cinci ani mai tarziu când are loc un alt şir de crime misterioase. Ajutat de un fost coleg, Zhang se hotărăşte să investigheze pe cont propriu. Fostul detectiv face legătura unor crime în serie legate de o femeie misterioasă. Se simte impresionat de neajutorarea acesteia dar treptat începe să elucideze un caz deschis de cinci ani.

Ce mi-a atras atenția de la bun început au fost cadrele și continuitatea imaginii între secvențe. Filmat în majoritatea timpului pe străzi și ghetori, filmul de față prezintă o notă de originalitate prin imaginile prezente în cartiere, fabrici imense, subterane, baruri, cazinouri și cantine ieftine. Este deasemenea oferit un spațiu unic care migrează între vis și realitate.

Regia și șcenariul sunt semnate de Yi’nan Diao iar rolurile principale sunt interpretate de: Fan Liao, Lun Mei Gwei și Xuebing Wang.

IMDB văd că oferă un rating de 7.0 fără prea multe review-uri sau critici pretențioase.

Se pare că filmul a făcut furori la festivalul de la Berlin, fiind caracterizat ca cel mai inovativ film chinezesc. „Artificii în plinăzi zi” este un tribut către clasicul film noir de la Hollywood.  Cei de la The Hollywoodreporter susțin că regizorul Diao Yinan combină umorul ambiguu din filmul său de debut Uniform cu tristețea și pesimismul din producția  personală Night Train. Cu toate acestea audiența generală îl găsește greu de urmărit în timp ce un public mai sofisticat găsește interesantă atmosfera sofisticată în timp ce încearcă să rezolve puzzle-urile acțiunii și studiază personajele. [1]

Fan Liao câștigător al ursului de argint pentru cel mai bun actor în 2014 la Berlin, interpretează cu succes rolul unui fost polițist resemnat care continuă să își exercite atribuții parcă dator față de comunitate. Uneori amuzant când încearcă să socializeze, lipsit de sentimente în unele momente, dar și sentimental când simte nevoia să ajute.

Criticul Scott Foundas de la Variety.com consideră ca spiritul lui Raymond Chandler și James M. Cain, autorii cunoscutului film american Double Indemnity din 1944,  se regăsesc în “Black Coal, Thin Ice”, care este un thriller controlat atent. În care, specific filmelor noir foarte bune, nu există eroi sau personaje negative ci doar diferite situații de compromis. Un hibrid între acțiune și film artistic parcă adâncit în iarna mohorâtă din mahalua industrială chinezească și ghetou.

Am avut plăcerea să urmăresc „Artificii în plină zi” la festivalul Festivalul Internațional de Film Transilvania, ediția de la București. Vă recomand și vouă sa vă faceți timp sa urmăriti producțiile din programul care este încă în desfășurare. Vizionare plăcută!

Pentru Blogul Mioritic a transmis, in direct de la TIFF, reporterul special Vlad TrIFF, care a mai avut de-a face cu filmele chinezești și la Emil.

 

Fan LiaoLun Mei GweiTIFFXuebing WangYi'nan Diao


Vorbeste acum sau taci pe vecie.

Powered by http://wordpress.org/ and http://www.hqpremiumthemes.com/