Carte vs eBook

March 14, 2014 Andrei Superblog

ebook carteCă în ultima perioadă totul se tehnologizează, nu mai surprinde pe nimeni. Dar astăzi o să discut despre modernizarea unui obiect pe cât de banal pe atât de răspândit în lume. Cartea. Cum s-a ajuns ca banala carte să se transforme în ceea ce azi numim eBook?

Cărțile au apărut cu foarte mulți ani în urmă, din necesitatea oamenilor de a-și exprima/ nota opiniile. Nevoia de exprimare în formă scrisă, apărută inițial pe pereții peșterilor (vezi picturile rupestre) apoi pe alte materiale, de la piatră la lut, urmând o cale destul de lungă până la ceea ce azi încă numim carte. Spun încă, pentru că în câteva zeci de ani, eBook-ul s-ar putea să înlocuiască forma tipărită pe hârtie.

Deși primul eBook se pare că ar fi apărut încă de prin anii 1930-1940 (lumea nu s-a pus de acord în legătură cu istoria acestui device), de abia prin anii 2000 a început să devină cu adevărat răspândit, de când au apărut tot felul de tehnologii noi ce au permis evoluții uimitoare în domeniu. Plus că înainte de criza economică lumea cumpăra chiar orice, la fiecare colț de stradă fiind promoții și oferte.

Să vă spun de ce consider că e mai bun un eBook decât o carte.

În primul rând, portabilitatea.  Noile device-uri sunt micuțe, ușoare și chiar dacă nu egalează micile volume de buzunar, găsite mai nou și în automate de vândut cărți, la metrou, nici nu se compară cu romanele stufoase de mii de pagini. Sunt mai subțiri, mai ușor de pus în buzunar. Vreau să menționez că mă refer aici strict la eBook readere, nu la tablete de toate felurile cu capacități de eBook.

Diversitatea. Îți copiezi rapid 100 de cărți pe dispozitiv și în caz că nu-ți place una, deschizi alta. Sau dacă termini un volum. Cartea fizică te constrânge la numărul de pagini inclus între cele două coperte. Ai terminat… cumperi alta.

Ecologia. Chiar dacă aici pot avea loc dezbateri despre cum se poluează planeta prin fabricarea dispozitivelor, un lucru e sigur: nu sunt tăiați copacii. Sau cel puțin nu sunt tăiați în scop recreațional, pentru că acesta ar fi principalul scop al cărților, pe lângă cel educativ.

Ca să fiu obiectiv, ca de obicei, o să enumăr și câteva dezavantaje, capitole la care eBook-ul este “învins” de către cartea obișnuită. Pentru că întotdeauna există și aspecte “mai puțin pozitive”.

Rezistența ar fi principalul punct slab al oricărui dispozitiv plin de tehnologie. Cam așa stau lucrurile și în cazul acesta. eBook-ul este mai fragil, sensibil la apă, șocuri fizice (loviri, scăpări) și cu siguranță nu va dăinui să poată fi folosit și de “urmașii urmașilor voștri”.

Folosirea îndelungată este limitată de durata bateriei. Chiar dacă ecranele cu cerneală electronică au un consum foarte redus de energie, permițând o autonomie uriașă, de săptămâni întregi (în funcție de utilizarea zilnică), tot există o limită. Spre deosebire de carte, ale cărei pagini pot fi răsfoite până la terminarea volumului (de nenumărate ori).

Aspectul fizic al unei biblioteci. Un dispozitiv electronic nu va egala niciodată frumusețea unei colecții de volume, frumos aliniate,  așteptând cititorii să le răsfoiască. Și că tot veni vorba de citit, vă las să lecturați o carte, nu mai lungesc articolul.

Lectură plăcută, fie de pe hârtie, fie de pe eBook.

Articol participant la SuperBlog Sprint 2014.

 

Andrei CiobanuSuperblog Spring


Vorbeste acum sau taci pe vecie.

Powered by http://wordpress.org/ and http://www.hqpremiumthemes.com/